Columns

Cenușăreasa

Mai mulţi ani în urmă, când eram la liceu, direcţia şcolii a decis să organizeze ore de dans pentru elevii claselor superioare. Din considerentul că ore de dans erau cam puţine, erau comasate câte trei clase odată, care făceau lecţia împreună.

Partenerii pentru dansul în doi îi alegea profesorul, astfel s-a hotărât că colega mea de dans se nimerise o fată dintr-o clasă paralelă, pe care oarecum nu o observam până atunci – era un fel de tocilară. Ea era foarte stângace în mişcări şi, necătând la silueta perfectă, ascunsă sub naiba ştie ce, îmi venea extrem de dificil "s-o dau la brazdă".

Eu mai făcusem dansuri până atunci în cadrul şcolii de artă şi majoritatea mişcărilor pe care ni le explica profesorul îmi erau cunoscute. Şi, luând în consideraţie că la sfârşitul cursului se anunţa şi un mic concurs între perechi, iar mie tare nu-mi place să pierd, am hotărât s-o invit pe fata respectivă după ore la mine acasă, pentru a practica puţin mai mult.     

Există în psihologie o noţiune numită efectul Dunning-Kruger – o denaturare cognitivă, ce se manifestă prin faptul că oamenii care au un nivel de calificare inferior îşi fac concluzii eronate, iau hotărâri nereuşite şi, în acelaşi timp, fiind prost calificaţi, nu sunt în stare să-şi conştientizeze acţiunile greşite. Iar asta conduce spre faptul că ei îşi creează o atitudine net superioară faţă de activitatea lor decât aceasta ar fi în realitate. În acelaşi timp, oamenii cu adevărat calificaţi, dimpotrivă, au tendinţa de a-şi subaprecia activitatea şi suferă de nesiguranţă în propriile forţe, considerându-i pe alţii mai demni de promovare.

Cel mai grav este însă faptul că majoritatea celor calificaţi, dar lipsiţi de înceredere, cosideră că cei din jurul lor la fel consideră că ei nu sunt chiar competenţi.

Aparent, fenomenul descris mai sus pare desprins din relaţiile corporative în cadrul diferitor companii, însă, cu siguranţă, mulţi vor remarca această legitate în cele mai diverse medii.

În fine, vreau să vă spun că am ales o strategie pe cât de simplă, pe atât de dificilă de aplicat: am hotărât s-o îndrăgostesc în... propria-i persoană! Dansurile cred că constituiau circa 20% din timpul petrecut alături de ea. Am făcut-o să mi se deschidă complet, dându-i clar de înţeles că cu nimic nu va putea surprinde un nesimţit ca mine şi că, cu siguranţă, nu-mi va provoca prejudecăţi. Astfel, ea a aflat că de fapt are picioare foarte frumoase, că inegalitatea sânilor e prezentă cam la toate fetele şi că-i are chiar foarte frumoşi, că unghiile, dacă sunt corect îngrijite, înnobilează mâinile. Iar sora mea i-a împrumutat şi nişte preparate pentru îngrijirea părului şi i-a dăruit câteva fuste. A fost o transformare pe cinste şi chiar tre’ să recunosc că am avut şi câteva fantezii cu ea, doar că purta altă ramă de ochelari.

Nu am câştigat concursul de dans, căci în una dintre clasele paralele era un cuplu de dansatori profi, însă aveam o satisfacţie morală de la acea transformare a colegei, încât puţin îmi mai păsa de rezultatul concursului.

Am vrut să vă atenţionez prin această istorioară că este foarte important să vă perfecţionaţi încontinuu, să citiţi în primul rând clasicii (credeţi-mă, e important să începeţi cu ei), pentru a fi în stare să vă apreciaţi corect în primul rând voi înşivă şi să fiţi în stare să identificaţi şi să apreciaţi oamenii demni din jurul vostru.

Еще Columns