Columns

Bună de măritat

Am o soră mai mare cu cinci ani şi îmi aduc aminte cum vara, când plecam la bunei la ţară, mătuşile din sat uneori mă mai luau peste picior:

- Da al cui eşti tu, măi flocosule?
- Al lui Separatio!, răspundeam eu mândru, ştiind că părinţii sunt oameni stimaţi în sat.
- Măi, măi, măi, ce mare ai crescut! Da ia zi-ne tu nouă – pe cine iubeşte mama mai tare?
- Pe mine, răspundeam eu cu o siguranţă indubitabilă.

Şi oare cum putea fi altfel? Eu duceam gunoiul, eu scoteam covoarele la scuturat, eu fugeam după pâine la magazin, eu ajutam la bucătărie de sărbători, eu aduceam mai multe flori de 8 martie, eu făceam torturi, eu puneam mamei aţa-n ac când avea ceva de cusut etc. Cum oare era posibil ca eu să nu fiu favoritul mamei?!
Mătuşile râdeau cu poftă, apoi continuau cu o oarecare intrigă:

- He-he, da tat’tu?!
- Tot pe mine, răspundeam eu ferm.

Era absolut normal să fie aşa: eu am început a citi mai devreme, eu eram cel mai bun la studii, vorbeam engleza şi franceza mai bine decât sora mai mare, jucam bine şah, eu îi cântam tatei seara la vioară, eu ajutam la săpat în gradina casei, eu ştiam mai multe poezii, eu jucam fotbal foarte bine, în fine, eu asiguram continuitatea neamului!

Însă, odată cu împlinirea vârstei de 14 ani, când sora împlinise 19 şi a intrat la facultate, nu prea mai eram eu sigur de faptul că balanţa dragostei părinteşti e înclinată spre mine.

Sora începuse a veni acasă cu fete pe care nu le mai văzusem niciodată şi asta era un lucru pozitiv, fiindcă erau frumuşele, dar nu răspundeau decât cu glume avansurilor mele. Apoi, de ziua ei de naştere, la ea venise în musafirie toată clasa, iar tata i-a dăruit un computer!!!

În fine, toate bune şi frumoase, dar, într-o bună zi, sora venise acasă doar cu un coleg de clasă, iar părinţii reacţionară extrem de pozitiv. Dar şi mai şocant era că nu ziceau nimic când ei doi se încuiau la sora mea în cameră şi umblau în vârful degetelor prin casă. Şi asta în timp ce eu nici măcar nu puteam sta singur o oră liniştit în camera mea.

Dar tragedia cea mare ţinea de shopping. Pe vremea aceea, tot Chişinăul se îmbrăca la faimosul talciok "Calea Basarabiei" şi ţin minte că bugetul care ţinea de sora mea era de câteva ori mai mare decât al meu. De asemenea, sora primea mai mulţi bani de buzunar, pe când eu aveam cheltuieli mai mari, căci trebuia să plătesc şi pentru colegele cu care ieşeam.

Rudele, când se adunau la noi cu diferite ocazii, numai de asta şi vorbeau – când se mărită fata tatei?! Părinţii roşeau, iar sora se enerva. Dispăruse primul coleg, apoi apăruse al doilea, dar uneori mai venea şi primul cu flori, pe care eu ulterior le reciclam. Tata era evident neliniştit, căci ştia el teoria că cu cât fata se mărită mai târziu, cu atât nunta e mai scumpă. Slavă Domnului, mie între timp mi-a luat maşină, aşa că pe mine mariajul surorii mă preocupa foarte puţin, iar balanţa dragostei părinteşti s-a îndreptat din nou.

Dar, într-o bună zi, apăruse la noi în musafirie un cunoscut de-al surorii mele şi îmi era chiar oarecum ruşine pentru tata, fiindcă se comporta extrem de nefiresc. Tatăl meu e un om foarte cumpătat, mare adept al culturii şi al ştiinţei şi, când colo, îl auzeam cu nişte glume atât de bizare, cu aluzii la faptul că iată i-a făcut fetei casă şi n-are cine o îngriji sau cică demult aşteaptă el să investească într-un proiect familial.

Evident flăcăul a cedat şi tata "a investit", cu vârf şi îndesat. Mama încă tânjea după primul coleg, dar satisfacţia că rudele nu mai umblau cu vorbe că "fata lui Separatio cam demult trebuie măritată" era parcă mai presus. Şi, când mă gândesc că sora avea de fapt doar 24-25 şi a fost nevoită să cedeze presiunilor tradiţiilor, mă apucă groaza. Da, şi l-a ales ea, dar oare fetele sub presiune pot lua hotărâri adecvate? Nu! Parcă e totul bine la ei şi am şi o nepoţică adorabilă, dar se vede cu ochiul neînarmat că nu există între ei acea armonie provocată de o mare dragoste.

Aşa că, scumpele noastre fete, măritaţi-vă doar când toată fiinţa voastră simte că anume eu sunt acela cu care veţi fi fericite!!! Oi, vroiam să spun "el e acela".

Еще Columns