Columns

Relaţia nu e "ca acasă"

Relaţia nu e "ca acasă"

Sunt o sumedenie de cazuri când relaţiile aparent interesante şi frumoase sfârşesc într-un mod absolut inexplicabil. Tinerii se cunosc: în club, pe reţelele de socializare, în restaurante, în rând după pâine la magazin, începe o relaţie interesantă, ies de câteva ori împreună, unii chiar se grăbesc să pună statut pe pagina de Facebook – in a relationship.

Dar trece circa o lună, în cele mai bune cazuri – două, şi băiatul dispare: nu sună, nu scrie, răspunde uneori la telefon, însă e foarte ocupat şi nimeni nu poate explica ce se întâmplă. Acest algoritm al pseudorelaţiilor pare deja atât de banal, încât pare a fi un scenariu absolut normal, dar nu este.

Fetele rămân ca proastele, fără niciun fel de explicaţii ale distanţării băiatului şi se tem să presupună motivele: "Are pe altcineva?", "Poate eu am făcut ceva greşit?", "Parcă aveam picioarele epilate, da’ poate cea mai bună prietenă i-a zis ceva de mine?", "Da’ poate a citit mesajele mele cu fostul, pe care am uitat să le şterg din telefon?"etc.

Bineînţeles că băiatul tot trebuie să dea anumite explicaţii prietenilor, care îl întreabă unde a dispărut fata. Cunosc câţiva băieţi mai maturi care mi-au împărtăşit asemenea versiuni: prea mult joacă fata – "M-au săturat deja minciunile ei."; "Nu-nţeleg cu ce ocazie i-a venit ei să mi se laude că s-a întâlnit cu acela sau cu celălalt – chiar crede că-s curios cu cine a mai fost?"; prea ea este pricepută în pat – "De unde oare atâta experienţă?","Cu ce ocazie ea mereu îşi aduce câte o prietenă flămândă la cină, care mănâncă ca ultima dată şi, când vine nota, scoate oglinjoara să-şi verifice make-up-ul? Ea ce, crede că dacă eu provin dintr-o familie înstărită înseamnă că nu trebuie să dau  raport părinţilor pentru sumele de bani cheltuite?" etc.

Ambii vin cu presupuneri, însă nimeni nu vrea să privească lucrurile dintr-o lumină care ar justifica partenerul, sau să încerce să găsească o situaţie de compromis prin comunicare. Şi, în loc să fie un cuplu fericit, ambii rămân cu amintiri ale scurtei relaţii.

Însă trece ceva timp şi ei se văd din nou undeva; de fapt, în acelaşi loc unde s-au văzut prima dată – să presupunem că ambii s-au întins să ia de pe raft ultimul tricou cu FC Barcelona: ea arată superb şi atunci el îşi dă seama ce greşeală enormă a făcut. Şi începe din nou să flirteze cu ea, şi încearcă s-o recucerească, şi repetă glumele prosteşti de la prima întâlnire, însă ea îl priveşte oarecum rece, şi chiar cu o anumită politeţe distantă. Fiindcă există un mare adevăr: relaţia nu e ca acasă – nu poţi să vii şi să pleci când îţi vine cheful – totul trebuie hotărât de comun acord între parteneri.

Mai mult decât atât: foarte mulţi tineri acum trăiesc în spaţiul virtual mai mult decât în cel real, de aceea flirturile virtuale cu dispariţii ulterioare pot uneori răni la fel de mult şi să nu vă mire, dragii noştri, când odată o prietenă virtuală, aparent bună, va ignora complet mesajele voastre.

În relaţia bazată pe dragoste există o strategie comună: nimeni nu vrea să mintă sau să domine! Aşa că, scumpii noştri viitori bărbaţi, odată ce vă hotărâţi să faceţi un pas, nu daţi înapoi la fiecare gând neplăcut – noi suntem mereu la dispoziţie să găsim o soluţie împreună. 

P.S.: Acum că am terminat de scris articolul, mi-am dat seama că nu am nicio prietenă care să nu fi trecut printr-o asemenea experienţă. Şi apoi băieţii se mai miră de ce unele devin atât de "speriate" când vine vorba de oficializarea relaţiei. Trageţi concluzii!

Еще Columns