Columns

Mici compromisuri

Fiecare judecă în măsura perversiunii personale, dar eu unul cred că orice formă de beneficii materiale şi nemateriale, răsplătite cu plăceri sexuale, se numeşte "curvăreală" (căutam alt cuvânt, dar tot acesta parcă-i mai potrivit).

- Iaca tu primul te-ai găsit aşa de deştept şi de ochios şi ai văzut că ea e frumoasă, da?! A stat fata douăzeci de ani şi s-a ascuns prin mănăstiri şi biblioteci, pentru ca, într-o bună zi, să meargă la restaurant şi s-o observi anume tu!, exclama iritat un coleg mai în vârstă, când mă plângeam că fata cu care ieşisem săptămâna trecută nu e chiar atât de neexperimentată precum credeam.

Cu siguranţă, de mult am renunţat la ideea că eu numaidecât voi fi primul la viitoarea mea soţie, dar cu siguranţă, din momentul primei noastre întâlniri, vreau să fiu unicul şi ultimul. Şi anume pentru că îmi dau perfect seama că o fată, cu cât este mai frumoasă, cu atât mai frecvent este supusă ispitelor.  

Eu îmi închipui ce ar fi dacă o fată frumoasă, inteligentă şi elegantă s-ar apropia de mine în restaurant şi mi-ar propune o escapadă pentru un weekend la Paris: shopping, petrecere într-un club select, câteva poze pentru Facebook la Tour Eiffel şi cine în restaurante selecte. Iar unica ei cerinţă să fie: "Let this be our little secret". Pffff, stai numai să-mi iau ciorapi de schimb şi paşaportul! Mie, din păcate, nu mi-a făcut nimeni niciodată asemenea propunere, dar ştiu o sumedenie de fete care primesc minimum o dată pe lună asemenea oferte.

Însă există un mare semn de întrebare în toată această istorie: aş vrea eu oare ca cineva vre-odată să afle de această situaţie? Nuuuu! De ce? Fiecare judecă în măsura perversiunii personale, dar eu unul cred că orice formă de beneficii materiale şi nemateriale, răsplătite cu plăceri sexuale, se numeşte „curvăreală” (căutam alt cuvânt, dar tot acesta parcă-i mai potrivit).

Bineînţeles, dacă elementul de secret nu există sau dispare cu timpul şi aceste escapade sunt tentative romantice de a construi o relaţie de durată, atunci toată stima şi respectul. Doar că cel mai frecvent aceste escapade implică un nene de circa 45-50 de ani şi o tânără de circa 20. Personal cunosc câţiva "domni" care au corupt în acest mod majoritatea chipurilor ce apar în rezumatele foto de la petreceri.

Păi da’ dacă plăcerea e reciprocă, oare mai poate fi asta numit "curvărit"?, apare întrebarea legitimă. Poţi numi o fată curvă doar pentru faptul că-i plac călătoriile şi sexul? Nu!!! Cu siguranţă, nu!!!!

Dar mai există o întrebare: oare stând în camera aceea din hotelul Ritz, cu vedere spre Tour Eiffel, vei putea spune "NU" în momentul când el va rupe lenjeria intimă de pe tine, iar tu vei simţi un anumit disconfort şi nu vei avea nici cel mai mic apetit sexual? Nu!, deoarece ești cumpărată şi ştii foarte bine că ăsta e unicul motiv pentru care tu faci parte din tablou.

Nu vreau să judec pe nimeni şi cu siguranţă fiecare are dreptul să facă ce vrea cu viaţa lui, doar că uneori aud cum unele fete, trecute prin mai multe escapade de acest gen, se miră că băieţii cumsecade le abandonează fără explicaţii.

Am scris acest articol anume după ce acest coleg, care mă învăţa viaţă la începutul istoriei, mi-a povestit o istorie despre cum a fost nevoit să-i explice fiului că acela tre’ să renunţe la iubita sa pentru că doi ani în urma tata a avut o escapadă cu ea în Maldive şi nu s-au purtat chiar creştineşte. Avea noroc că era deja divorţat de ceva vreme şi nu a avut reţineri să-i povestească istoria fiului, că, de altfel, posibil că ar fi fost nevoit să trăiască toată viaţa cu secretul pe conştiinţă.

Facem frecvent anumite compromisuri faţă de partea întunecată a conştiinţei noastre, care pare chiar foarte captivantă, dar aceste mici compromisuri pot avea cele mai neplăcute consecinţe. Orice secret iese la iveală!!!

Еще Columns