Columns

Tu eşti vinovat !!!

Sâmbăta trecută, după ce cu o seara înainte de asta am chefuit foarte intens, am decis cu prietenii să organizăm o mică petrecere în camera de hotel a unuia din ei. Ca să fiu mai precis: a uneia din ele.

A fost o seara foarte relaxantă, erau reprezentanţi a trei naţionalităţi şi am reuşit să discutăm şi istorie, şi artă, şi câte ceva din teoria conspiraţiei, şi nişte bancuri, mai pe scurt, era o atmosferă foarte plăcută şi degajată. Totul era acompaniat de muzică bună, diferite gustări şi vin roşu.

Pe la trei noaptea, am hotărât să le oferim vecinilor o şansă să doarmă în linişte şi am început să ne pregătim de plecare. Camera de hotel, foarte simpatică, totuşi nu era concepută pentru petreceri. Respectiv, când am dat să-mi îmbrac scurta, cu unul dintre colţurile hainei am răsturnat un pahar de vin roşu de pe marginea mesei.

Fiecare a reacţionat în funcție de temperament: noi, băieţii care eram la petrecere, am luat nişte prosoape curate, îmbibate cu apă rece, şi am început să curăţăm toate suprafeţele pătate de vin, una dintre prietene se amuza de situaţie, alta, cum stătea cu ochii în telefon, aşa a şi rămas, iar gazda, vădit panicată, evalua mărimea pagubei şi de câteva ori s-a străduit să menţioneze faptul că eu eram vinovat pentru acea situaţie şi că, în caz de consecinţe, va trebui să răspund pentru cele întâmplate.

Într-un final, am curăţat toate petele şi chiar oarecum ne-a înviorat pe toţi situaţia. Eram o companie de tineri prea bine educaţi, iar cu gazda suntem prea buni prieteni pentru ca un asemenea incident să-i strice cuiva dispoziţia. Însă mai târziu, când deja stând acasă îmi aminteam anumite detalii ale serii, mi-am adus aminte că acel "Tu eşti vinovat!", chiar şi spus într-o manieră foarte prietenoasă şi fără vreo intenţie rea, a produs totuşi o uşoară nelinişte în mintea mea.

M-am întâlnit un timp cu o fată foarte certăreaţă, care niciodată nu ezita să mă învinuiască de... de orice: "Tu eşti vinovat că am întârziat la film!", "Tu eşti vinovat că eu am răcit!", "Tu eşti vinovat pentru că eu am dat prost examenul!" etc. De despărţirea noastră, bineînţeles, tot eu eram vinovat.

Am constatat cu mândrie că părinţii niciodată nu m-au numit "vinovat". Ei mereu m-au învăţat să fiu responsabil pentru faptele mele, iar când făceam vreo poznă mă atenţionau să fiu precaut şi să raportez premisele care au provocat neplăcerea. Şi, sincer, îmi pare rău când aud vreun părinte care îşi învinuieşte copilul la tot pasul şi se miră când acesta ulterior creşte un complexat şi înrăit pe toată lumea, iar când devine adult aplică aceleaşi metode asupra copiilor săi, dacă nu mai primitive chiar.

Eu, în general, mereu am o atitudine foarte calmă şi cumpătată faţă de orice situaţie, indiferent de complexitatea sau gravitatea ei. Unica dată fraza "Tu eşti vinovat!" m-a pus pe gânduri când am auzit-o la poliţie, dar şi atunci ţin minte că nu mă mustra deloc conştiinţa pentru prostiile adolescentine săvârşite, ci mă preocupa gândul cum să fac ca părinţii să nu afle şi dacă-mi vor ajunge banii ce-i aveam cu mine sau va trebui să rog pe cineva dintre prieteni să-mi mai aducă.

Din păcate, există o sumedenie de oameni care parcă se alimentează cu învinuiri şi nu ezită niciodată să se simtă mai buni învinuindu-i pe alţii

În fine, am sunat a doua zi prietena, care a constat cu uimire că nu rămăsese nici urmă de pete şi i-am spus ceea ce vă sugerez şi vouă: nu învinuiţi niciodată pe cei apropiaţi şi nu vă lăsaţi învinuiţi; evaluaţi corect gradul de responsabilitate al fiecăruia pentru vreo situaţie de conflict iscată şi încercaţi să nu repetaţi gafele pe viitor.

Еще Columns