Columns

Cutiuţa Meteorologică

Pe la 17.35 am ieşit afară. Mergeam, lovindu-mă de oameni grăbiţi, gândindu-mă fără încetare la cutiuţa din buzunarul jachetei gri, pe care mi-o împrumutase Smolfh, afirmând că are să se răcească. Mă gândeam să-l întreb de ce toţi îşi bat capul de vreme, dar am renunţat la acest gând din moment ce ştiam prea bine că nu are să urmeze absolut niciun răspuns. Nu intra pe lista obiceiurilor acelui an şi ale acelui loc să poţi auzi răspuns măcar la vreo întrebare nevinovată şi cât se poate de incoloră. Am tăcut şi am acceptat grija lui, îmbrăcând în faţa-i jacheta care-mi era cam scurtă. În fine, nu intenţionam să merg cu ea mai mult de doi metri de la casă. După ce înaintasem cei doi metri, încercasem să mi-o scot, însă oamenii, care mai că fugeau, mă îmbrânceau, forţându-mă să merg foarte cuminte, fără a ocupa prea mult spaţiu al străzii.

M-am aşezat pe scaunul din staţia de autobuz. Mi-am îndreptat spatele şi am început să privesc oamenii de partea cealaltă a străzii, care se mişcau atât de repede, încât îmi readuceau asociaţia unei banderole de film care e rulată repede pentru a găsi, cât de repede posibil, cadrul necesar. Priveam clădirile înalte, cerul senin, fără un petic de nor…

Un autobuz se oprise în faţa staţiei şi-şi deschise uşile largi din fier, prin care am observat cum câţiva oamenii în vârstă urmăreau fiece pas al câtorva tineri şi continuau să-i dezbrace de Eul lor. Apoi uşile s-au închis şi autobuzul se îndepărtă de locul unde stăteam eu, iar mie nu-mi reuşise să văd ce păţiseră acei Ei: sunt aruncaţi sau păstraţi pentru cineva care-i merită şi mai puţin decât foştii lor posesori.

Se însera. În aer plutea un iz de început de toamnă. Apoi începu să cadă o ploaie măruntă. Îmi ridicasem gulerul hainei şi pornisem în căutarea casei cu numărul 7-13/Rm.

Eram obosit, după câteva ore lungi de căutări sub ploaie. Părul îmi stătea ciufulit, blugii aproape cădeau de pe mine, iar tricoul şi jacheta mi se lipiseră de corp şi nu reuşeam să găsesc adresa la care trebuia să las cutia. Era ora 21.49, dar nu se întunecase complet, iar căldura de peste zi se domolise cu ajutorul ploii şi al vântului care începuse să-mi bată direct în faţă, provocându-mi şi mai mult senzaţia de disconfort. Aş fi mâncat ceva, aş fi băut un suc, aş fi făcut un duş fierbinte, mi-aş fi schimbat hainele, aş fi dormit dus, doar dacă aş fi putut. La asta visam când m-am aşezat pe bordură, alungând gândul grăbit să-mi amintească că, la sigur, am să-mi murdăresc blugii. Stăteam aşa, cu capul coborât, analizându-mi degetele încleştate, pe care şiroiau picăturile reci ale ploii. Cred că aveam o figură destul de amărâtă, de vreme ce o doamnă de vârsta a treia, cu o umbrelă minusculă, roşie, în mâna stângă, m-a întrebat dacă mă poate ajuta cu ceva. Încerc să scutur puţin din cap, în semn că n-am nevoie de nimic, însă doamna nu se mişcă, de parcă nici nu mi-ar fi observat eforturile. De aceea ridic capul şi schiţez, oarecum, un zâmbet. Ce-i drept, puţin cam strâmb, dar totuşi e un zâmbet. Doamna ezită un sfert  de secundă, după care se grăbeşte spre taxiul ce-a oprit lângă semafor. Încă cineva înghiţit de automobilele prăfuite de poveşti şi bârfe.

Mă ridic să-mi iau un suc de la chioşcul din colţul străzii şi poate o să-mi iau şi ceva de ronţăit, măcar ceva, pentru că n-am apucat să mănânc de azi-dimineaţă. Îmi amintesc că trebuie să trec pe la un magazin cu haine, pentru a-mi cumpăra şi câteva articole de schimb. Mă ascund de ploaie sub acoperişul chioşcului, mă uit să văd cum stau cu banii şi constat că mă descurc cu toate acestea şi îmi rămâne încă pentru ceva. Şi apoi mi-a mai rămas ceva pe card; nu prea mult, dar totuşi…
După ce pun noile tricouri, un pulover de caşmir şi blugii noi în rucsac, fără a îndrăzni să-i îmbrac acum, când iarăşi voi fi nevoit să merg sub ploaie, îmi amintesc de cutia din buzunarul drept al jachetei. Iarăşi sunt bântuit de stafiile vinovăţiei şi senzaţia de disconfort trupesc nu mă lasă. De aceea, descumpănit, decid să găsesc cu orice preţ acea casă…

Еще Columns