Columns

Ca la moldoveni

În acea zi fusese ceva deosebit la noi în liceu: pentru prima oară copilaşii au primit permisiunea de a veni deghizaţi în monstruleţi (era Halloween) şi, cum noi eram mai măricei şi făceam parte din consiliul elevilor, aveam misiunea să-i supraveghem. Nu m-am mirat deloc, ba chiar am anticipat din timp că se vor cruci toţi profii care au deja peste 60 şi, mai mult, ne vor spune cât de incompetenţi suntem că promovăm tot felul de "nonvalori".

Mă întrebam cât de deschişi sunt moldovenii pentru a primi ceva nou, cât de sceptici suntem noi faţă de ceea ce nu am încercat sau, mai rău, faţă de ceea ce nu cunoaştem.

Moldovenii sunt o naţiune fericită, au sărbători de două ori mai multe decât toţi ceilalţi, au motive în plus să se tăvălească dublu pe sub mese. Vine Crăciunul şi, la întrebarea "Când îl sărbătoriţi?", toţi au răspuns că nu pierd ocazia să o facă de 2 ori.  Conform sondajului realizat de DATA Marketing, se ştie că 74,2% dintre locuitorii Republicii Moldova intenţionează să sărbătorească Crăciunul pe stil vechi, la 7 ianuarie, 10,4% – pe stil nou, la 25 decembrie, iar 14,3% dintre respondenţi intenţionează să sărbătorească Crăciunul în ambele cazuri. De remarcat faptul că 80% din procentajul celor care sărbătoresc Crăciunul pe stil vechi sunt persoane cu o vârstă mai avansată, 60 de ani şi mai mult. Ar trebui să cunoaştem că, din moment ce sărbătorim Anul Nou după calendar nou, trebuie să sărbătorim şi Crăciunul pe stil nou, deoarece în Biblie se scrie că întâi s-a născut Iisus, după care s-a sărbătorit Anul Nou şi a început o numărătoare nouă, deşi aici nu poate fi vorba de ideea că vrem să fim europeni sau că ne trădăm bunica pentru că nu păstrăm ceea ce ni s-a transmis. Sunt de părere că nu trebuie să ne uităm tradiţiile, dar, dacă există o explicaţie bătută în cuie a unei variante, pe care ar fi preferabil s-o acceptam, o acceptăm.

Un alt exemplu pe care am vrut să îl aduc sunt nunţile, nunțile ca la moldoveni. Studiam funcţia de culturalizare a mass-mediei şi nu ştiu de unde până unde am ajuns să discutăm despre nunţile care se fac în Moldova. Eu le văd foarte sofisticate, nunţi care te epuizează şi care au elemente care, în viziunea mea, chiar sunt în plus. Profesorul nostru, victimă a nostalgiei, a început să ne povestească şi să vorbească indignat că nu mai urmărim tradiţiile vechi: jocul găinii, prezentarea cearșafului a doua zi, marile nunţi ce se petreceau 2 zile şi 2 nopţi la rând.

Ajung la concluzia că la noi e ca la neoameni, nu vrem să ne despărţim de ce e expirat şi, mai mult, conform noului barometru al opiniei publice, moldovenii sunt nemulţumiţi, sceptici şi nostalgici.

Еще Columns