Columns

Cu adevărat fericit

Am un prieten de origine bulgară, foarte inteligent şi care frecvent mă surprinde prin anumite exprimări absolut inedite ale gândurilor sale:

- Mai ţii minte afacerea aceea cu cereale?, începuse el într-o zi. Mai am de recuperat încă circa trei sute cincizeci de mii de euro de la debitori şi am hotărât că, imediat ce-mi scot înapoi toţi banii, o să-mi cumpăr o maşină mai scumpă. Nu că aş avea mare nevoie de ea, dar e ca la femei când îşi cumpără o pereche de pantofi noi şi scumpi: se simt împlinite şi pentru o vreme nu au nevoie de nimic pe lumea aceasta.

Dar nu despre maşini sau pantofi aş vrea să vorbim, ci despre ceea ce ne face cu adevărat fericiţi.

Când sunt întrebat care este cea mai frumoasă zi din viaţa mea, fără niciun dubiu povestesc un caz din anii studenţiei, care cu siguranţă va fi depăşit doar de ziua când voi întemeia şi eu, în sfârşit, o familie.

Eram în practica de vară după cursul cinci la Centrul Republican al Ocrotirii Sănătăţii Mamei şi Copilului din Chişinău, unde mii de moldoveni au văzut pentru prima dată altceva decât interiorul uterului matern.

Era o zi frumoasă de august, când toţi tinerii erau plecaţi pe undeva la odihnă, iar eu, împreună cu un coleg, am rămas de gardă pe noapte în secţia de naştere. Seara s-a dovedit enervant de liniştită şi noroc că în cabinetul medicilor era un televizor micuţ, care ne mai alunga senzaţia de somn. Pe la două noaptea, medicul de serviciu, o doamnă foarte stimată în domeniu, a fost solicitată de aviaţia medicală să plece de urgenţă la o naştere complicată în unul dintre spitalele raionale.

Nu trecuse nici jumătate de oră de la plecarea doamnei doctor şi ambulanţa aducea o tânără în travaliu – era o puştoaică de optsprezece ani, foarte suplă şi fără niciun fel de pregătire prenatală. În toată secţia eram doar doi studenţi şi o moaşă cu multă experienţă, de aceea, fără a intra în panică, ne-am mobilizat cunoştinţele şi ne-am apucat de lucru. Dar, în pofida faptului că deschiderea colului uterin indica că fata e gata să nască, contracţiile nu dădeau niciun fel de rezultat – insuficienţa forţelor de contracţie e ceva destul de frecvent întâlnit, mai ales la prima naştere. Cel mai frecvent se aplică o picurătoare cu oxitocină, hormon hipofizar ce stimulează capacitatea de contracţie, dar hotărâsem că e prematur să-i administrăm careva preparate.

Între timp, ambulanţa mai aduce o tânără, din Orhei, care venise cu toate rudele şi care cu greu s-au lăsat convinse să aştepte în afara secţiei. Igiena are o importanţă deosebită! În sala de naştere sunt două mese special amenajate, de aceea nu am avut nicio problemă cu primirea gestantei. Nu am reuşit să o poziţionăm bine pe masa de naştere, că fata făcuse o inspiraţie adâncă şi moaşa a exclamat: " - Hoppa!!!", s-a auzit un ţipăt sănătos în toată secţia, iar tânăra mamă zâmbea fericită, fără urmă de epuizare pe chip.

Tânăra care venise prima o privea cu invidie şi parcă căpătase noi forţe pentru naştere, fiind parcă şi oarecum invidioasă pentru faptul că o lăsasem fără atenţie. Dar abia am reuşit să-i spunem câteva vorbe de încurajare, că în secţie mai este adusă o tânără din Străşeni, de asemenea cu contracţii foarte frecvente şi care a născut în circa zece minute un băiat perfect sănătos.

Nu-mi mai amintesc detaliile fiecărei naşteri, dar în orele următoare încă trei tinere au fost aduse în secţia noastră şi toate au născut foarte bine. Experienţa moaşei şi consecvenţa de care am dat dovadă eu şi colegul au făcut din noi o echipă foarte reuşită. Eram nişte studenţi dedicaţi şi, deja de doi ani, pur din interes profesional, făceam gărzi de noapte la Spitalul de Urgenţă şi am asistat la numeroase operaţii foarte complicate, de aceea nu eram uşor de speriat.

La un moment dat, pe holul secţiei se auzea un conflict între paznicul secţiei şi mai mulţi bărbaţi. Venise soţul primei tinere, care nicidecum nu se putea mobiliza să nască, şi părea într-adevăr deja sleită de puteri. Eu am ieşit să văd ce se întâmplă şi atunci un nene foarte mare, în compania a vreo zece "fraţi" de-ai săi, în care recunoscusem naţionala de kickboxing a Moldovei, m-a tras frumos de o parte şi mi-a spus cu un ton foarte convingător:

- Fata cea de acolo e soţia mea şi, dacă ea nu iese din sala de naştere cu un băiat voinic, nimeni nu mai iese de acolo, m-ai înţeles?!

- Şi dacă va ieşi cu o fetiţă frumoasă?, am întrebat eu cu un zâmbet absolut calm.

Toţi au pufnit în râs cu aprobare. Aveam suficientă experienţă de comunicare cu "sportivii", iar halatul medical conferă imunitate şi un plus de siguranţă, care te ţine departe de orice incertitudine. Nimeni nu-i poate ordona medicului în spital!

Într-un final, am aplicat toate procedeele necesare tinerei, care venise prima, dar născuse a şasea, şi pe holul secţiei se auzea deja cum tatăl sărbătoreşte naşterea fiului.

Bunul nostru Dumnezeu ne-a ajutat în seara aceea să asistăm şase naşteri şi toate s-au finalizat fără nicio complicaţie.

Nu simţeam niciun pic de oboseală, iar chipurile fericite ale tinerelor care născuseră le voi păstra încă mult timp în minte.

Peste un an eram într-un club şi, la un moment dat, se iscase un conflict între mine şi nişte flăcăi de la masa de alături şi, când spiritele erau încinse la maximum, se auzi o voce foarte hotărâtă:

- Cine îl atinge pe domnul doctor măcar cu un deget, are treabă cu mine!

Era unul dintre băieţii născuţi în acea noapte fericită. Glumesc, bineînţeles – era acel tată care de fiecare dată mă salută cu mult respect şi mă invită la un cincizeci.

P.S.: Îmi aduc aminte de acea noapte şi pot spune cu siguranţă că atitudinea faţă de naştere este decisivă: toate tinerele care îşi doresc cu adevărat copii şi aşteaptă naşterea cu nerăbdare şi fără frică nasc lejer şi fără nicio complicaţie. Însă toată perioada perinatală trebuie asistată de specialişti!

Еще Columns