Columns

My science fiction world

My science fiction world

 

 

Zilele acestea, când mă aflam în mijlocul unei discuții despre lume și despre călătorii, am fost întrebată unde mi-aș dori să trăiesc. Nu am știut să răspund deodată la această întrebare, însă mă urmărea pe parcursul zilei. Înainte de somn m-am întors la ea și mi-am dat seama că mi-aș dori să trăiesc într-un oraș ca în filmele science fiction.

În lumea SF oamenii sunt permanent cu capul în nori, foarte prietenoși, iar faptul că zâmbesc nonstop nu este deloc dubios.  Aici oamenii te servesc cu înghețată și te invită la ceai fără nicio intenție, chiar dacă nu te cunosc, iar tu accepți fără nicio frică, fiindcă în acest oraș e normal să faci asta. Aici vântul adie cu aromă de căpșuni și ploaia este din  petale de trandafir, iar oamenii pe timp de ploaie încalță cizme roșii, de cauciuc, cu buline albe. Este locul unde oamenii își amplasează un aparat la bucătărie între aragaz și cuptorul cu microunde și singuri își tipăresc banii. În lumea mea oamenii nu spun minciuni, iar cei ce o fac capătă o nuanță maro-verzuie, astfel încât îi poți depista de la 100 de km și te poți feri de ei. Este un oraș junglă, cu păduri pe bloc și lângă bloc. Casele sunt izolate fonic acolo unde dansezi, strigi și cânți până nu mai poți, fără să te audă vecinii, iar dopurile pentru urechi le folosești doar atunci când vrei să-ți auzi gândurile mai bine.  Aici oamenii nu merg la pas, ci dansează și fac piruete în timp ce merg pe stradă.

Această lume nu este inexistentă, eu trăiesc în ea sau ea trăiește în mine. Cert este faptul că îmi dă poftă de viață . Prin prisma ei văd lumea reală într-o lumină mai blândă, mai frumoasă. Văd oamenii atât de minunați, că-mi vine să îi cuprind pe toți odată. Văd lumea reală alcătuită din omuleți mici, care trăiesc în cutiuțe de beton, merg pe pământ, pe sub pământ și, din când în când, zboară. Oameni care se ceartă, strigă, se cuprind și se iubesc. Oameni care cântă în duș,  se împiedică pe stradă, sparg pahare într-o clipă, dar și ei se sparg tot așa de ușor de la o mică greșeală. Iar atunci când oamenii din lumea reală te dezamăgesc, poți  să apelezi la prieteni imaginari, care mereu îți vor fi alături și care dau sfaturi deseori mai utile decât sfaturile prietenilor reali. În cazul meu, sunt doi: unul este un fel de copil interior, vesel și zâmbăreț, care mă determină să fac tâmpenii și astfel îmi colorează existența, mereu îmi zice: "Doar o viață trăim, fă-o și pe asta", iar al doilea este o combinație dintre jurist și tată, datorită căruia nu încalc regulile, vin devreme acasă și mereu iau note bune. Cel de-al doilea mereu vine cu afirmații de genul: "Dacă te prind că ieși cu dobitocul acela, te încui în casă și arunc cheile peste geam" și niciodată nu scapă ocazia pentru a zice: "Vezi, ți-am zis eu că așa o să fie". Chiar dacă ambii reprezintă o parte din mine sau din personalitatea mea, oricum niciodată nu găsesc limbă comună și se ceartă încontinuu.

E bine să avem o lume imaginară pentru a dilua un pic realitatea sumbră, pentru a deveni mai indulgenți și pentru a-i face și pe alții mai buni. Aduceți tot ce-i mai bun din lumea aceea aici, în lumea reală. Astăzi am adus de acolo faptul că mi-am vopsit unghiile cu oje diferite și am adoptat o muscă pe care îmi era jale să o omor, de aceea am închis-o în dulap. Cred că orice persoană trebuie să facă măcar o dată pe lună ceva ce îl sperie sau nu-i stă în fire. Omul obsedat de curățenie să iasă îmbrăcat în alb pe timp de ploaie și să sară prin noroi, omul obsedat de răceală să iasă pe timp de iarnă fără fular și mănuși, iar omul obsedat de control trebuie să vină să se joace o zi întreagă cu nepoțelele mele, care te învață momentan că în lumea aceasta nu există niciun control... Iar în caz că ceva nu merge bine, să știți că mereu există o lume unde puteți să evadați...

Еще Columns