Columns

În urma vânătorilor de lei

Am fost trezită de mama împreună cu cele 5 surori ale mele să pregătim merinde pentru cei ce urmau sa meargă la vânătoarea de lei. Dacă ar fi contribuit la omorârea leului, fratele meu ar fi trecut cu brio "proba maturităţii" .

Emoţiile îl copleşeau, întreaga noapte a stat ghemuit într-un colţ al locuinţei noastre modeste cu două ferestre de măsura unei palme şi în care era imposibil să stai în picioare. Înainte de plecare era preconizat un ritual care, după spusele celor în vârstă, poartă noroc. La ritual erau toţi prezenţi... La fel şi el, astăzi îmbrăcat în shukara care-i accentuau muşchii pectorali. Mă bucuram enorm că excesul de melanină în componenţa pielii mele îmi oferea posibilitatea de a roşi fără a fi descoperită. Pe cât de familiarizată eram cu tradiţiile noastre, pe atât de incompatibile rămâneau cu raţiunea mea: le găseam foarte stranii şi lipsite de sens. Pentru sfârşit, bărbaţii, împreună cu feciorii lor, trebuia să muşte din pulpa vitei proaspăt vânate. Şi atunci privirile noastre s-au intersectat, a schiţat un zâmbet, descoperindu-și dinţii altădată albi... prea albi, acum plini de sânge, care îi dădeau un aer de bărbat.

O zi obişnuită, o zi eventuală ce-mi crea silă de tot ce mă înconjura. Aveam doar două vite şi, pentru că eram o familie numeroasă, trebuia să mergem la vânătoare de şoareci de câmp, care urmau să fie prăjiţi şi serviţi. Erau îngrozitori, îi mâncam doar din frica de a muri de foame. Consideram că în viaţa trecută am fost o păcătoasă şi am fost trimisă aici... în Iad. Ce mă speria cel mai mult era procesul ce se tot apropia, acel proces în care fetele devin femei şi băieţii bărbaţi, prin circumcizie, un proces ce derula în ochii a sute de hasai, iar dacă refuzam să particip, era să fiu vândută triburilor din estul Africii în schimbul a cinci vite. Asta însă ar fi adus un mare venit familiei mele. O intensitate inegalabilă de gânduri de a "evada" din acest trib mă urmărea de fiecare dată, eram convinsă că şi el avea aceleaşi trăiri şi sperăm să fugim împreună. Îmi pregăteam şi discursul meu stângaci, pe care urma să îl prezint şi să-l conving să fim cât mai departe de acest trib insuportabil.

Femeia-fără-trei-degete urma să-mi găurească buza şi nasul pentru încrustarea "podoabelor". Nu-mi era frică de durere, îmi era frică de faptul că, odată depistată cu metalele tipice tribului nostru, n-am să pot să mă adăpostesc în alt trib. Şi atunci am fugit. Am fugit în urma vânătorilor de lei...

Mereu mi-au plăcut visele colorate...

allfun

Еще Columns