Columns

Dimineţile

Dimineţile

 Îmi place la nebunie să dorm, însă, chiar dacă din cauza serviciului trebuie să mă trezesc zilnic la 6, oricum ador dimineţile. Numai dimineaţa pot să dau constant peste oameni adormiţi, ciufuliţi, certăreţi şi, chiar dacă încerc să menţin o atmosferă favorabilă, oricum preiau de la ei stări ciudate, după care mă enervez groaznic.

Pentru majoritatea oamenilor, dimineţile sunt momentele când trebuie să mori de somn, să bei ceai sau cafea, să citeşti ziarele sau să asculţi ştiri. Pentru mine, farmecul dimineţii constă în faptul că pot renunţa la rutină, fiecare dimineaţa este o nouă pagină pe care poţi să pictezi orice, iar culorile să ţi le dicteze inima. Dimineaţa e minunată atunci cînd te trezeşti după un vis groaznic şi realizezi că eşti viu sau te trezeşti după vise frumoase şi-ţi bagi capul în pernă de prea multă fericire. Dimineaţa totul e posibil şi abia aştept să văd ce va urma. De dimineaţă poţi să faci orice: să bei şampanie, să mănânci tort în mijlocul patului, să asculţi muzică şi să cânţi în uscătorul de păr, imaginându-ţi că eşti rock star, chiar dacă peste o jumătate de oră trebuie să pleci la lucru. Mai jos vreau să vă povestesc despre câteva dimineţi mai ciudate: fie ele rele sau bune, oricum fac parte din cutiuţa dimineţilor speciale.

Dimineţile când mă trezeam să merg la grădiniţă apar sub imaginea ghiozdănelului cu fetiţă pictat pe el, mirosind  a mere şi biscuiţi şi durerea enormă că, în curând, va trebui să mă despart de mama pentru o zi întreagă mă făcea să-i strâng tare mânuţa şi, chiar dacă transpira, nu-i dădeam drumul pentru nimic în lume. Eram mică, dar învingeam mereu. Se spune că uriaşii sunt răi, însă eram mică într-o lume imensă şi totul era bun în jurul meu.

Când mă trezeam dimineaţa să merg la şcoală, tot mică eram. Trăiam aproape de şcoală şi mă stresau dimineţile când mama mă petrecea uitându-se pe geam, fiindcă nu îmi puteam scoate căciuliţa caraghioasă, care mă făcea să arăt ca un băieţel. Urcam zilnic cele zece trepte spre şcoală, erau primele trepte care le urcam şi le învingeam.

Când mă trezeam dimineaţa şi eram în vacanţă, simţeam un sentiment de euforie şi agitaţie. Simţeam că am atâtea de făcut şi nu ştiam cu ce să încep, pe când, de fapt, nu aveam nicio ocupaţie importantă. Astfel, ieşeam în faţa blocului şi îmi cream scopuri imaginare, căutând comori pierdute, inspirate din filmele cu piraţi.

Dimineţile când mă întorceam de la discotecă. Eşti cu prietenele, ai faţa descompusă, iar rimelul învineţeşte cearcănele. O gaşcă beată trece dansând pe lângă tine, însă eşti prea obosită ca să te temi de ei. Privind în jur, îţi dai seama cât de străin este totul şi abia aştepţi să ajungi acasă, să îmbraci pijamaua moale ca să te trânteşti în pat şi să îmbrăţişezi perna.

Dimineţile când te întorci de la discotecă de mână cu băiatul pe care îl iubeşti mult şi care tocmai ţi-a spus ce simte pentru tine şi cât de mult i-a plăcut seara de astăzi. Iar tu eşti cam ameţită, din cauza dragostei sau a alcoolului, şi se pare că pluteşti pe lângă el, dar te agăţi de braţul lui şi nu te împiedici, ba, din contra, te trezeşti şi începi să vorbeşti cum căpşunile şi buburuzele sunt cele mai minunate lucruri pe pământ.

Dimineţile când te întorci de la petrecerea de Anul Nou. Este frig, pe jos – mii de petarde moarte, alţi oameni se întorc la casele lor ca nişte fantome gălăgioase. Îți este sete, fiindcă ai băut şi vin, și şampanie, şi whisky. Te duci acasă, la patul tău şi la bradul împodobit şi te simţi mai singur ca niciodată.

Dimineţile când te întorci de la o petrecere cu cineva pe care nu-l placi şi te întrebi ce cauţi lângă el. Îi vorbeşti fără entuziasm şi nu-l laşi să te sărute. Iarăşi te simţi mai singur ca oricând.

Însă acele dimineţi sunt recompensate cu dimineţile când, încă prin somn, simt cum mama mă înveleşte grijuliu ca să nu îngheţ , iar apoi sunt cu fineţe trezită de mirosul de clătite îmbibate cu vanilie ce pluteşte prin toată casa şi nu mă lasă să dorm. În aşa dimineţi, mă simt atotputernică şi plină de forţe şi nimeni nu poate să îmi strice dispoziţia. Sau dimineţile de weekend, când scoţi din sertar "Do nothing list" şi începi s-o pui în aplicare. Însă una dintre dimineţile preferate este dimineaţa de 1 iunie, când am impresia că am urcat într-un avion cu destinaţia necunoscută, dar ştiu sigur că mă aşteaptă o călătorie frumoasă.

Ador dimineţile, fiindcă le petrec cu persoanele cu adevărat apropiate, care mă văd nemachiată, ciufulită, lentă şi capricioasă, însă farmecul este că pot să îmi permit să fiu eu însămi, fără măşti şi falsitate. Dimineţile ne ajută să nu uităm cine suntem cu adevărat.

Еще Columns