Columns

Fericire extraterestră

Mă bucur enorm când, brusc, observ că au înverzit pomii şi miroase a tei, când mă uit la o stea căzătoare şi nu am ce să-mi mai doresc, când la 6 dimineaţa mănânc un castron de căpşuni în pijamaua cu nasturii încheiaţi incorect, stând la geam şi savurând magia răsăritului de soare.

În ultima perioadă, nu prea am avut chef de scris pe blog, însă nu mi-aş lăsa niciodată copilul singur acasă să moară de foame şi de sete şi, astfel, cum să-mi las blogul singur în întunericul internetului? Probabil e de vină starea de fericire dubioasă, care se pare ca nu este indusă de medicamente, dar habar nu am de unde vine, însă enervez pe toata lumea cu faţa mea senină şi o euforie ciudată. De fapt, sunt mai mult cu capul în nori, ceea ce se întâmplă cam des în ultimul timp. Am impresia că capul meu locuieşte tare departe, în altă galaxie şi vine pe pământ ca la serviciu. Iar în zilele când revin pe această planetă, este foarte greu să te înţelegi cu mine, fiindcă nu pricep lucruri simple, fac tâmpenii pe care nu le-aş face în mod normal, am privirea confuză şi îmi amintesc de lucruri care nu au existat niciodată. Adevărul e că e greu să explici unor oameni cu picioarele bine înţepenite pe pământ ca nu toţi suntem atât de pământeni.

Această stare confuză şi ciudată m-a făcut să realizez unele lucruri. Nu mai ţin minte numere de telefon, fiindcă le am pe toate memorate în telefonul mobil,  nu mai învârt pe degete cablul răsucit de la telefonul cu disc, nu mai  pun mâncare seara pe geam pentru ca îngeraşii să mănânce, nu mai port tricouri cu ursuleţi prietenoşi (se mai întâmplă, însă mai rar), nu mai aştept cu emoţie portocalele de Anul Nou şi nu sar de pe un pat pe altul pentru a nu atinge magma vulcanică care, imaginar, s-ar scurge pe podea.

Însă şi acum sunt lucruri deprinse de la extratereştri care mă fac extrem de fericită. Spre exemplu, în zilele de sâmbătă, când nu mă uit la ceas, nu tai zilele din calendar, parcă aşteptând  să se întâmple ceva, nu aud alarma telefonului şi nici prognoza meteo nu mă mai interesează, fiindcă oricum mă îmbrac cum îmi vine, chiar dacă în mod sigur răcesc. Când e trecut de miezul nopţii şi vin dintre străini acasă, printre lucruşoarele mele. Când aştept un sunet de la cineva cu multă nerăbdare şi mă tot uit la telefon să văd dacă sună, iar dacă nu pot să o fac, ca să nu atrag atenţia, noroc că am ceas la mână care îmi aminteşte cum se scurge fiecare minut. Iar atunci când sună, eu, bineînţeles, sunt în partea opusă a casei şi alerg, mă lovesc de colţuri, mă împiedic de mobilă, dar ajung emoţionată pentru a savura momentul triumfător şi pentru ca, într-un final, să nu răspund la telefon pentru a nu părea prea disponibilă. Mă bucur enorm când, brusc, observ că au înverzit pomii şi miroase a tei, când mă uit la o stea căzătoare şi nu am ce să-mi mai doresc, când la 6 dimineaţa mănânc un castron de căpşuni în pijamaua cu nasturii încheiaţi incorect, stând la geam şi savurând magia răsăritului de soare.

Când viaţa e bună, este înţelept să pui bucăţi din binele de acum pentru zilele negre. Aşa că o să scot valiza de sub pat şi o să pun în ea căpşuni cu frişcă scăldate într-o cupă de şampanie, filmele preferate ce aşteaptă să fie revăzute, sms-uri ,,hai să ne vedem“, acei oameni buni pe care i-am cunoscut şi mirosul de cărţi vechi ce mă ademenesc să le citesc. E bine atunci când e vară, când ţi-e bine singur şi ne-singur, când scoţi sandalele şi pălăriile din dulap şi atunci îţi dai seama că nu mai există motive de supărare...

Еще Columns