Columns

Pentru cei ce cunosc dragostea la față

Pentru cei ce cunosc dragostea la față

Iubitul meu,

Am o poveste. A fost o dată un băiat. Special şi unic... Ca fiece om. Băiatul asculta Radiohead şi Nirvana. Iubea automobilele şi visa sa aibă o colecţie de hot rods. După liceu, băiatul a mers la facultatea de ingenerie. Şi aici, pe coridoarele universităţii, a întâlnit-o pe cea mai neobişnuită fată dintre câte i-a fost dat să cunoască. Au început să iasă împreună. Şi i-a compus poezii. Şi a învăţat să cânte la chitară pentru ea. Şi se gîndea că ea e femeia vieţii lui. Până într-o zi. Când ea a plecat. A zis că a întâlnit pe altcineva, cu care se simte mai bine. Ce a putut el face? Nimic, doar să o lase să plece.

Şi au urmat zile negre şi nopţi albe. Şi a fost întuneric şi dureros. Şi a fost detaşare de tot ce e omenesc. Şi multă, multă suferinţă. Au trecut zile, luni. Timpul a tratat. După o perioadă, băiatul a început să iasă cu o altă fată. Încă fetiţă în suflet, ea visa la tărâmuri nedescoperite, la prieteni de-o viaţă şi la o dragoste ca în "The Notebook". Şi ea s-a îndrăgostit. De El. Iar el... El nu mai credea în dragoste. Nu mai implica sufletul. Nu mai visa la un viitor comun. Trăia cu convingerea că toate fetele sunt nişte trădătoare şi nişte mincinoase. Şi când ea-l iubea mai mult, el a plecat... la cea mai bună prietenă a ei.

Şi pentru ea au urmat zile negre şi nopţi albe. Şi a fost întuneric şi dureros. Şi a fost detaşare de tot ce e omenesc. Şi multă, multă suferinţă. Au trecut zile, luni, timul şi-a făcut efectul. Şi a început să iasă cu un alt băiat, care pentru prima dată s-a îndrăgostit cu adevărat, care îi dedica poezii şi care o vedea femeia vieţii lui. Şi ea a plecat...  Este clar ce a urmat. Mult chin, o altă fată pe care el a făcut-o să sufere...

Cunoscut, nu? De câte ori suntem răniţi (mai ales pe plan emoţional), de atâtea ori devenim mai insensibili, mai duri, mai cinici şi mai dornici de răzbunare pe tot neamul bărbaţilor (sau al femeilor). După o nouă rană, asemeni unei scoici, sufletul se închide, își mai pune un strat de crustă. Apar idei de a nu mai iubi, pentru a nu mai suferi, de a nu mai avea încredere, pentru a nu mai fi trădaţi, de a fi raţionali, atunci când loc numai pentru sentimente e, de a face alegeri social corecte.

Ştii, mulţi urmează aceste porniri. Aşa apar cercurile vicioase, ca în povestea de mai sus. Dar sunt şi unii care rezistă. Care învaţă că oamenii sunt diferiţi şi e greşit a judeca o persoană după experienţa neplăcută cu o altă persoană. Sunt oameni care învaţă că dragostea e bagheta magică ce te face mai bun. Până şi suferinţa din dragoste scoate din interiorul tău lucruri uimitoare. Învaţă că anume iubind, dăruindu-te acestui sentiment, simţi pulsul vieţii.

Şi mie nu-mi pasă că am suferit. Eu refuz să comit crime (manifestate prin cinism şi superficialitate) împotriva visurilor, a spiritului, a sufletului meu şi a altora. Eu prefer să iubesc, să visez, să dăruiesc. Pentru că prefer să am cicatrice (chiar şi pe inimă) care să-mi amintească de faptul că am iubit, am trăit, am simţit cum e viaţa, decât să am o inimă intactă şi... pustie.

Femeia
plină de curaj.

Еще Columns