Columns

Copilul din noi

Copilul din noi

După sărbătoarea mea preferată, întâi iunie, am hotărât să scriu despre copilul ce trăieşte în noi. Nu contează câţi ani ai, în interior oricum se ascunde un copil ce are nevoie  să fie luat în seamă, să fie ascultat, să i se acorde încredere, să fie consultat, să fie iubit, răsfăţat. Însă, dacă în vălmăşeala de griji şi probleme, noi am uitat de el, atunci acesta plânge cu suspine negrăite, ca toţi copiii adevăraţi, topindu-se încet ca o lumânare, dar nu moare... Mai speră ca noi să ne aducem aminte de el.

Chiar dacă eşti o femeie de afaceri, în interior locuieşte fetiţa dulce care are nevoie de ajutor, iar dacă eşti bărbat – să fii chiar de o sută de ori Superman – după învelişul dur se află un băieţel ce îşi doreşte dragoste şi căldură. Anume copilul din noi este responsabil pentru capacitatea de a iubi, de a fi curioşi, entuziasmaţi, fericiţi.

În societate există părerea că bărbaţii sunt iresponsabili şi lipsiţi de griji, iar femeile, dimpotrivă, sunt mai pragmatice. Oare acest lucru înseamnă că femeile au rupt legătura cu copilul din ele, iar bărbaţii rămân copii până la bătrâneţe? NU, fiecare din noi îşi alintă "copilul interior" în felul său. Femeile au tendinţa de a deveni iritate şi uimite atunci când jumătatea lor puternică şi importantă se transformă imediat într-un copil. Petrec ore întregi jucând fotbal, hochei sau volei, explorând maşina, computerul sau sistemul muzical şi  luptând cu monştrii computerizaţi. Cred că totuşi, într-o anumită măsură, bărbaţilor le este mai uşor să stabilească legătura cu copilul din ei,  fiindcă ei, de obicei, se orientează spre rezultat, iar atunci când simt nevoia să se conecteze la copilul din ei, o fac foarte uşor, spre deosebire de femei, care  pun accent  pe proces, pe cât de bine fac un lucru şi nu pe rezultat. De obicei, femeilor le este mai greu să treacă de la emoţii la acţiune, fiindcă mereu le încurcă detaliile pe care bărbaţii nici măcar nu le observă. 

În ziua de întâi iunie am încercat să îmi amintesc cum  un copil trece de la mersul de-a buşilea la mersul copăcel, cum încearcă să se ridice, nu îi reuşeşte şi atunci plânge, se căzneşte, însă se ridică din nou, încearcă să îşi menţină poziţia dobândită cu atâta  trudă şi, cu mâinile întinse spre mama, face primul pas. Aceasta a fost prima experienţă care ne-a învăţat să ne ridicăm atunci când viaţa ne doboară şi să stabilim scopuri spre care să tindem. Iar apoi, cum se minunează copilaşul când întâlneşte un lucru nou în cale şi îi molipseşte pe toţi cu energia sa, aşa cum ştie el, bătând din palme şi ţipând. Acest lucru ne învaţă că cea mai mare fericire o putem găsi în lucruri simple.

Doar un copil îi uneşte pe cei mari cu inocenţa şi bucuria sa. De ce atunci acei maturi nu lasă lumina aprinsă în cămăruţa copilăriei lor şi nu îşi păstrează sufletul pur ca al unui copil? Mi-e greu să cred că un criminal a fost cândva copil. Stalin, Hitler, oare au avut şi ei mame? Cu siguranţă da, însă şi-au vândut puritatea şi au mutilat sufletul de copil.

Să-i dăm copilului din noi ceea ce i se cuvine, să-i acordăm sprijin şi viaţa noastră se va schimba, să-l ajutăm să crească şi vom creşte şi noi, desăvîrşindu-ne, să-l menţinem sănătos şi vom avea şi noi o credinţă sănătoasă. Spre sfârşit, aş vrea să scriu despre cei mai buni prieteni din copilărie, ursuleţii de pluş. Lui îi mărturiseam toate problemele, revoltele, micile plăceri, iar el niciodată nu mi-a dat în vileag secretele. El a fost tovarăşul de încredere care era mereu acolo pentru tine. Aşa că scoate-l din dulap şi lasă copilul din tine să-i recâştige încrederea şi prietenia!

Еще Columns