Columns

Familia mea

Familia mea

Iubitul meu, 

Familia mea e una neobişnuită. Buneii mamei vin de pe meleaguri străine. Buneii mei sunt cu studii superioare - raritate pentru acele timpuri. Uneori cred ca ar ieşi un roman foarte bun dacă pur şi simplu aş pune pe foaie istoria familiei mele, de la străbunei încoace.

Familia mea e formată din trei copii şi mama lor. Cu mai mult de un deceniu în urmă, familia mea a rămas fără tată. Familia mea locuieşte în 32 de metri pătrați. Familia mea e una foarte libertină (în sensul bun al cuvântului), cu o individualitate pronunţată a fiecărui membru. 

În familia mea, mama e cea mai micuţă şi cea mai energică, tot ea e cea mai bună şi cea mai puternică, dar şi cea mai sensibilă şi răbdătoare. În familia mea, noi, copiii suntem ca focul, apa şi aerul, foarte diferiţi. Noi, copiii, avem abilităţi diferite, moduri diferite de percepere a lumii, caractere diferite şi aceeaşi educaţie.

De când am rămas fără tată, noi patru am fost băgaţi în categoria familie "social vulnerabilă". Şi da, eram cumva vulnerabili, financiar, deşi niciodată nu ne-am culcat flămânzi, nu am cerşit (nici măcar de la stat), niciodată nu am umblat descălţaţi şi dezbrăcaţi.

Etichetaţi drept "social vulnerabili", noi eram... fericiţi. În pofida greutăţilor financiare, mama nu a plecat niciodată peste hotare, mereu a fost alături de noi. Şi asta se simte în ceea ce suntem noi astăzi. Seara luam cina împreună şi povesteam. Povesteam ce ni s-a întâmplat în timpul zilei, glumeam şi visam. Mama ne încuraja visurile cu "pentru aceasta trebuie să învăţaţi, să lucraţi mult, mai ales cu creierul". Vizionam împreună comedii bune şi filme vechi. Ieşeam la plimbare. Toamna mergeam pe jos câţiva kilometri până la livadă şi culegeam mere pentru iarnă. Dansam, mai ales la piese vesele. Eu făceam dansuri şi-i învăţam şi pe ei elemente de vals, folkstrot şi jive.

În societate suntem ca şi acasă. Noi suntem deschişi, sinceri, corecţi. De multe ori, noi, trei copii şi o mamă, suferim din această cauză, pentru că na, oameni sunt diferiţi. Dar noi dormim foarte strâns, căci ştim că anume aşa e corect, aşa e bine, chiar dacă e mai greu.

Iubitul meu, pe 15 mai lumea întreagă sărbătoreşte Ziua Internațională a Familiei. Ţie îţi urez să ai o familie unită, cu valori, cu frumuseţe, cu dragoste, indiferent de starea materială. 

Femeia
care se duce să le zică celor trei de acasă cât de mult îi iubește.

Еще Columns