News Mix

„Zdob și Zdub” lucrează la un nou album

Băieții de la „Zdob și Zdub”, după o perioadă plină de concerte și turnee, au revenit în studio și înregistrează piese pentru un nou album, intitulat temporar „Mure de pădure”, informează Noi.md.


„Noi știm că voi așteptați, iar noi am înregistrat jumătate de album. Acesta va fi deosebit – etno, «de pădure», adică în stilul «Zdob și Zdub», formula pozitivă veșnică”, a menționat într-un filmuleț video postat pe pagina oficială a formației solistul acesteia, Roman Iagupov.

„Albumul are un concept «eco», vor fi multe piese ce au tangențe cu tematica naturii. Inspirația ne-a venit în timpul vacanței pe care am avut-o în Carpați, la Oituz. Pe lîngă instrumentele specifice stilului nostru, cum sînt chitarele electrice, instrumente de suflat, tobele cu ritmuri «zdubești», experimentăm și cu instrumente tradiționale ale diferitor popoare, cu sunete africane marocane etc. Sperăm că prin aceste mici detalii melodiile noi să aibă și un sound cît mai viu, mai natural. Dar, pe alocuri, vrem să folosim și elemente electronice, pentru o atmosferă psihedelică”, a scris compozitorul, basistul Mihai Gîncu.

Membrii formației încă nu au anunțat cînd anume va fi lansat noul album, dar au făcut publice cîteva secvențe din timpul înregistrărilor.

Sursa: noi.md

Еще News Mix